Consumul de energie: un cadru pentru normele privind etichetarea

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) 2017/1369 privind etichetarea energetică

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul stabilește baza pentru etichetarea produselor cu impact energetic și furnizarea unor informații standard privind eficiența energetică – precum și consumul de energie și de alte resurse – pentru a ajuta consumatorii să ia decizii de cumpărare. Acesta nu vizează produsele de ocazie, cu excepția celor importate din afara UE, și nici mijloacele de transport.

Regulamentul abrogă Directiva 2010/30/UE.

ASPECTE-CHEIE

Toate produsele cu impact energetic vor afișa etichete pe o scară nouă, actualizată și mai clară, de la A (cel mai eficient) la G (cel mai puțin eficient). Acest sistem va înlocui sistemul anterior de etichete de la A+++ la G, care este mai puțin eficace datorită dezvoltării unor produse mai eficiente din punct de vedere energetic. Există și o cerință referitoare la o fișă cu informații despre produs.

Etichetele aflate deja în uz înainte de 1 august 2017 vor fi reclasificate de către Comisia Europeană, adică recalibrate pentru a se conforma la noul regulament.

Comisia adoptă un act delegat separat pentru fiecare grup specific de produse. Acesta stabilește cerințe detaliate privind etichetarea unor grupuri specifice de produse în cazul în care:

Actele delegate referitoare la anumite grupuri de produse precizează, printre altele:

Responsabilitățile furnizorului și ale comerciantului sunt următoarele:

Comercianții, inclusiv comercianții online, trebuie să afișeze eticheta oferită de furnizor și să pună la dispoziția clienților fișa cu informații despre produs la punctul de vânzare.

Comisia va institui o bază de date pentru înregistrarea produselor, având următoarele scopuri:

Baza de date va permite publicului să consulte etichetele produselor și fișele cu informații despre produs, facilitând compararea eficienței energetice a aparatelor electrocasnice.

De asemenea, regulamentul obligă producătorii să informeze consumatorii dacă actualizările software-ului sau ale firmware-ului (software care este integrat într-o componentă hardware și servește drept interfață între respectiva componentă hardware și sistemul de operare, de exemplu, la un smartphone sau la un computer) ar putea reduce eficiența energetică a unui produs. Regulamentul interzice utilizarea „dispozitivelor de invalidare”, care modifică performanțele unui produs în condiții de testare.

Până la 2 august 2025, Comisia va evalua punerea în aplicare a acestui regulament și va transmite un raport Parlamentului European și Consiliului.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la 1 august 2017, cu excepția obligațiilor furnizorilor în ceea ce privește baza de date cu produse, care se aplică de la 1 ianuarie 2019.

CONTEXT

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (UE) 2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică și de abrogare a Directivei 2010/30/UE (JO L 198, 28.7.2017, pp. 1-23)

DOCUMENTE CONEXE

Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (JO L 285, 31.10.2009, pp. 10-35)

Modificările succesive aduse Directivei 2009/125/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu – Strategia europeană a securității energetice [COM(2014) 330 final, 28.5.2014]

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții – O strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice [COM(2015) 80 final, 25.2.2015]

Data ultimei actualizări: 27.06.2018